BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 21 octombrie 2009

@.Cântec.


Tac frunzele în oglinda apei de adierea vântului curtate, tânjind la seva trunchiului pierdut, iar din adâncurile albastre răsar pâlpâiri de astre sprijinite-n nemărginire, minuscule găuri în pergamentul subţire. Ţi-am lăsat chipul la margine de mal mângâiat de sărutul buzelor mele şi de departe, din larg, ţi-aştern rezele de lună. Mi-astâmpăr singurătatea în braţele tale iubitule, departe de cuvintele uitate pe buzele şterse, departe de durerea tăcută a nopţilor trecute, mă strecor între palmele tale sărutând degetele ce mă mângâie-n tăcere, ştergându-mi orice urmă de negare a timpului ce piere. Mă pierd in Regatul Inimii tale iubitule, privindu-mi chipul în nenumăratele oglinzi ale sufletului şi mă dăruiesc focului ce-ţi cuprinde corpul înlănţuindu-mi paşii în dansul nebun al fericirii.
Şi curg în clapele de pian cu sunetul iubirii ca diapazon, iar frunzele tac în oglinda apei de adierea vântului curtate, de valsul nopţii legănate.