BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 21 octombrie 2009

# Făgăduinţă.


Aştern rândurile făgăduinţei peste cărările ce mă îndreaptă spre tine, ţi-aştern file din clipele de singurătate petrecute departe de tine şi-ţi presar firmituri din sufletul meu, ca să te regăseşti în mine. Suflu baloane de iubire peste momentele de tăcere, iar în picăturile de ploaie aşez câte un sârut să-ţi şoptească în căderea lor dragostea ce ţi-o port. Aşteaptă-mă ca-n seara în care ne-am întâlnit, cu acelaşi chip de înger răvăşit, cu sufletul deschis şi zâmbetul dorinţei întipărit în vorba rostită.
Ţi-aşez esenţa mea în sărut şi-ncerc să dau clipei un trecut, să descopăr savoarea poveştilor uitate în braţele înlănţuitoare ale nopţilor fierbinţi, să cuprind nemurirea în câteva momente de unire, sperând că aste fapte îmi vor fi sprijin în singurătate.
Se scurge timpul pe pereţii sufletului meu, iar nostalgia atingerilor tale îmi strânge inima în chingile neputinţei. Înghit cu greu porţia de vieţuire, căţărându-mă pe fiecare secundă, numărând minutele şi orele spre punctul terminus, alerg cu gândul, anticipând îmbraţişarea finală, vizualizez atingerea ta, presimt senzaţia de împlinire, doresc, tind, mă-ndrept spre tine cuprinzănd nemărginirea în ţinta sufletului tău.
Aţi putea spune că iubesc necugetat, că mă avânt pe culmile îndepartate şi ameţitoare ale iubirii totale, dar posibil dezamăgitoare; se poate iubii şi altfel, poţi oferii jumătăţi de măsură persoanei care îşi deschide sufletul în faţa ta sperând nemurirea? Mă dăruiesc total ţie, iubitule, sunt avântul încrâncenării dragostei mele şi ambiţia îndrăgostitului în faţa neputinţei fizice. Mi-aşez fiinţa în braţele tale, iubitul, cu voia lui Dumnezeu şi dorinţa împlinirii noastre.

@.Cântec.


Tac frunzele în oglinda apei de adierea vântului curtate, tânjind la seva trunchiului pierdut, iar din adâncurile albastre răsar pâlpâiri de astre sprijinite-n nemărginire, minuscule găuri în pergamentul subţire. Ţi-am lăsat chipul la margine de mal mângâiat de sărutul buzelor mele şi de departe, din larg, ţi-aştern rezele de lună. Mi-astâmpăr singurătatea în braţele tale iubitule, departe de cuvintele uitate pe buzele şterse, departe de durerea tăcută a nopţilor trecute, mă strecor între palmele tale sărutând degetele ce mă mângâie-n tăcere, ştergându-mi orice urmă de negare a timpului ce piere. Mă pierd in Regatul Inimii tale iubitule, privindu-mi chipul în nenumăratele oglinzi ale sufletului şi mă dăruiesc focului ce-ţi cuprinde corpul înlănţuindu-mi paşii în dansul nebun al fericirii.
Şi curg în clapele de pian cu sunetul iubirii ca diapazon, iar frunzele tac în oglinda apei de adierea vântului curtate, de valsul nopţii legănate.